Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festivalul National Mugurelul - 2012 Dorohoi_108

Timp de două zile – 16 – 17 iunie – Parcul „Brazi” din Dorohoi a fost gazda unei noi ediții a Festivalul Național de Muzică Populară Mugurelul, una dintre cele mai prestigioase manifestări culturale, nu doar a Clubului Copiilor și Elevilor din Dorohoi, ci  – au spus-o și alții cu multă autoritate în domeniu –, unul dintre festivalurile de amploare de acest gen, din țară.

Reprezentanții a mai multor județe, din Repoublica Moldova și Ucraina, reuniți într-un decor natural, unic și beneficiind de un spațiu de exprimare artistică impecabil au făcut dovada că știu să realizeze o simbioză profesionistă cu publicul. De altfel, aprecierile spectatorilor au fost la superlariv.

„Formațiile și soliștii care au evoluat, se constituie într-un tezaur pe care nu suntem conștienți că l-am putea avea și nu suntem conștienți că pierdem din el.”, ne mărturisea un cadru didactic, prezent la festival.

Cuvinte de apreciere pentru interpreți și organizatori au avut și membrii juriului. „Festivalul Mugurelul a crescut de la an la an, devenind un eveniment cultural pentru județ și pentru țară.  ”Mugurelul” – orchestra populară de copii – este un miracol pentru Dorohoi, județ și țară. Totul s-a întâmplat datorită unui om, Marcel Dupu, căruia dorohoienii ar trebui să-i ridice statuie.”, aprecia Ioan Cobâlă, președintele juriului.

În cea de-a doua zi de festival a fost prezentă și prof. Mihaela Huncă, inspector școlar general al IŞJ Botoșani, care a apreciat nivelul competițional al festivalului și excelentă organizare, „De câte ori spunem Dorohoi, ne gândim şi la formatia Mugurelul şi dacă ne gândim la formaţia Mugurelul ne găndim şi la Festivalul Naţional Mugurelul, care se desfăşoară în fiecare an aici la Dorohoi. An de an, din ţară şi de peste hotare, vin formaţii din ce în ce mai bune şi se întrec în reprezentarea folclorului românesc. Vreau să îi felicit pe toţi participanţii şi pe organizatorii care au pus suflet şi care fac să dăinuiască acest festival.”, remarca prof. Mihaela Huncă.

„Venind din partea unor muguri de artişti, însoţiţi de maeştri ai artei populare, împreună compun un spectacol de o mare frumuseţe. Doresc să felicit organizatorii pentru tradiţia pe care au lansat-o cu acest festival şi pentru că au reuşit să aducă la Dorohoi sute de copii din ţară şi de peste graniţă. Îi las pe artişti să ne arate cât de pricepuţi sunt şi le urez mult succes.”, a transmis prefectul Adrian Constantinescu, prezent de asemenea în cea de-a doua zi a festivalului.

Implicarea unor preselecții în pregătirea artiștilor care au evoluat în festival a fost decisivă, în ceea ce privește calitatea artistică și am avut suprinderea să constatăm că toți coordonatorii s-au ridicat la nivelul impus de anvergura festivalului și valorificarea scenică a folclorului național.

„Festivalul Național de Muzică Populară Mugurelul este un festival de suflet al meu, al dorohoienilor şi al tuturor celor care iubesc muzica populară. Dorohoiul este în sărbătoare, iar în cele două zile de spectacol avem în oraşul nostru peste 500 de ambasadori ai folclorului autentic, ai folclorului aşa cum trebuie el reprezentat. Vreau să urez succes tuturor acestor tineri care astăzi au venit la Dorohoi să-şi arate întreaga lor măiestrie. De asemenea vreau să mulţumesc tuturor instructorilor, profesorilor, părinţilor, tuturor celor care au contribuit pentru buna reuşită a acestui festival şi aici mă refer la organizatori, sponsori şi parteneri.”, a subliniat primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu.

În cele două zile-maraton, juriul format nu a avut o misiune facilă. La tragerea cortinei, privind dintr-o perspectivă europeană, prin Festivalul Național de Muzică Populară Mugurelul, Dorohoiul se înscrie distinct și referențial în geografia culturală a țării. (Andrei B.)

Vezi Galerie FOTO completă de la eveniment, Click AICI!



Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Festivalul National Mugurelul - 2012 Dorohoi_108
DorohoiNews.ro, 18-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.06.2012 la 15:00

Bravissimo !

19.06.2012 la 14:02

Felicitari domnule Dupu, a-ti trecut cam repede de la PDL la PSD! Apropo, cand vi se ia functia, pt. cine vei canta?

18.06.2012 la 11:54

Stimate d-le prof. Dupu, felicitari pentru aceste realizari. Multi din acesti concurenti va vor datora foarte mult pe viitor. Aveti felicitari si toata aprecierea celor din Israel, care iubesc muzica noastra populara. Printre acestia familia Sacagiu (Mirel si Otto), Ceausu si multi altii. Cred ca emeritul profesor Blanaru Moishe este alaturi de d-voastra. Inca o data, FELICITARI!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro